Newsflash

Rezultate căutare « amazon clinic »


Iași: cinci transplanturi renale în șapte zile la Spitalul Clinic Parhon

de L. Budin - apr. 8, 2022

În primele luni ale acestui an, la centrul specializat din cadrul unității sanitare, au fost realizate 20 de transplanturi renale, un număr mult mai mare faţă de aceeași perioadă din 2021.

Medicii de la Spitalul Filantropia: „Promovăm cu vehemență nașterea naturală”

de Florentina Ionescu - apr. 8, 2022

Medicii din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București atrag atenția publicului și, mai ales, viitoarelor mame, că ei încurajează nașterea pe cale naturală.

Prelevare organe şi ţesuturi la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. N. Oblu” din Iași

de Dorina Novac - apr. 8, 2022

La Spitalul Clinic de Urgențe Neurochirurgie „Prof. N. Oblu” din Iași a avut loc cea de-a doua acţiune de prelevare organe şi ţesuturi de la începutul acestei luni.

Peste 50.000 de persoane au fost testate gratuit pentru hepatitele virale

de L. Budin - apr. 8, 2022

Proiectul este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Studiu: un copil cu autism face progrese după transplantul de celule stem

de L. Budin - mar. 15, 2022

În urma transplantului de celule stem hematopoietice, un copil de 5 ani, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist (TSA), a înregistrat progrese de limbaj și inițiativă.

Dexmedetomidina, risc crescut de mortalitate la pacienții de 65 de ani din secțiile ATI

de Florentina Ionescu - mar. 15, 2022

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a oferit recent noi informații referitoare la siguranța unui medicament.

Institutul Clinic Fundeni: Primul transplant renal la un pacient cu HIV din România

de Dorina Novac - mar. 7, 2022

La Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal al Institutului Clinic Fundeni a fost realizat primul transplant renal și implicit primul transplant de organ solid la un pacient cu infecție HIV din România.

Pacient diagnosticat cu chist osos hidatic, operat la Spitalul Colentina

de Dorina Novac - feb. 18, 2022

O echipă medicală de la Spitalului Clinic Colentina a operat un tânăr diagnosticat cu chist osos hidatic.

Ziua mondială a luptei împotriva cancerului la copii, marcată la IOB

de Florentina Ionescu - feb. 17, 2022

Anual, la 15 februarie, în întreaga lume este marcată, prin diferite campanii și inițiative, „International Childhood Cancer Day”.

Un nou manager interimar, numit la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”

de Dorina Novac - ian. 20, 2022

Manager la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” în ultimii patru ani, prof. univ. dr. Adriana Mihaela Ilieșiu și-a încheiat, joi, 20 ianuarie, mandatul la conducerea unității sanitare.

Medici din Chișinău, surprinși cu măști trucate pe Facebook

de Dorina Novac - ian. 11, 2022

Mai mulți medici de la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău au fost surprinși la un eveniment dedicat aniversării a celor 36 de ani de la fondarea instituției fără măști de protecție.

Clădirea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța nu mai prezintă siguranță

de Dorina Novac - ian. 11, 2022

Reprezentanții Primăriei Municipiului Constanţa a făcut precizări cu privire la situaţia Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, unde anul trecut, în urma unui incendiu, au decedat șapte persoane.

Institutul Clinic Fundeni din București are o nouă platformă IT

de Dorina Novac - dec. 17, 2021

Institutul Clinic Fundeni din București are, începând de vineri, o nouă interfață IT care face posibilă interconectarea rapidă și mult mai facilă a pacienților cu personalul medical angajat și conferă totodată, tuturor utilizatorilor, o imagine amplă a activității instituției medicale.

Angiograf de artere periferice, la Spitalul Judeţean din Arad

de Dorina Novac - dec. 16, 2021

Un angiograf de artere periferice, în valoare de 800.000 de euro, a ajuns, miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Activităţi de screening colorectal la IC Fundeni

de Dorina Novac - dec. 15, 2021

Institutul Clinic Fundeni a demarat activităţile de screening colorectal din cadrul proiectului „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale - ROCCAS II - Sud-Muntenia”.

Spectacol clinic inedit

de Candid STOICA - dec. 3, 2021

Festivalul Naţional de Teatru s-a încheiat, dar ecourile sale sunt încă prezente în mintea și inima iubitorilor de teatru. Din cele 31 de spectacole prezentate în cadrul festivalului, Efecte secundare a trecut aproape neobservat.

Angajare medici Oltenița

- nov. 21, 2021

Alpha Clinic din Oltenița, județul Călărași, angajează medici specialiști cu normă întreagă/jumătate de normă pentru numeroase specialităţi medicale.

Prelevare de organe la SCJU Arad: trei români au primit o nouă șansă la viață

de Florentina Ionescu - nov. 18, 2021

Agenția Națională de Transplant (ANT) a anunțat că la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a avut loc o prelevare de organe, ia mai mulți pacienți au primit o nouă șansă la viață.

Prelevare de organe la SCJU Arad, de la o pacientă în vârstă de 69 de ani

de Florentina Ionescu - nov. 2, 2021

Agenția Națională de Transplant a anunțat că weekendul trecut, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a fost realizată o prelevare de organe de la o pacientă în moarte cerebrală.

Rezultate pozitive într-un studiu clinic de fază 3 pentru vaccinul anti-COVID Valneva

de Dorina Novac - oct. 19, 2021

Compania franco-austriacă de biotehnologie Valneva a anunţat că a obţinut rezultate pozitive în cadrul unui studiu clinic de fază 3 ce a vizat vaccinul său candidat împotriva COVID-19.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe